Aprilie 2016


1. După cum precizam anterior legiunile romane, care au atacat şi cucerit o parte din Dacia (formate din soldaţi ce în marea lor majoritate nu ştiau limba latină, putând eventual înţelege îndemnuri şi ordine de luptă), trăiau într-un spaţiu restrâns, terorizaţi de frica permanentelor incursiuni ale dacilor liberi. Această frică a şi făcut ca vremelnica lor ocupaţie în Dacia să nu dureze decât 165 de ani, şi nu 500 de ani cum a durat în Marea Britanie sau alte locuri.

Ȋmpotriva ocupanţilor ce trăiau în acel restrâns spaţiu, ca într-un ţarc mărginit de fortificaţiile castrelor construite pentru a se proteja, dacii liberi efectuau raiduri permanente, strecurând în sufletele invadatorilor spaime de moarte.

2. Ȋn aceste aceste condiţii se degajă firesc concluzia cu privire la faptul că principalele preocupări zilnice ale mercenarilor şi formaţiunilor auxiliare, asediate permanent, erau:

  • lupta cu dacii liberi, sub conducerea şefilor;
  • antrenamente pentru a nu-şi pierde forţa şi îndemânarea, constând în principal din însuşirea şi perfecţionarea tehnicilor de luptă şi efectuarea de marşuri;
  • paza celor ce se antrenau sau odihneau, precum şi a bunurilor personale sau însuşite ca pradă;
  • curăţirea, repararea şi întreţinerea armelor şi echipamentelor;
  • folosirea timpului rămas pentru odihnă, hrană, satifacerea necesitaţilor fiziologice şi pentru recuperare;
  • dacă mai rămânea ceva timp, câte un eventual şi pe fuga act sexual.

Concomitent ceilalţi luptători, auxiliari şi însoţitori ai legiunilor romane îşi desfăşurau activitatea ocupându-se de:

  • spionaj şi contraspionaj, eventual ceva comerţ exterior cu dacii liberi;
  • însuşirea aurului şi argintului dacic, a statuilor acestora, a mierii, grâului şi altor valori şi bunuri materiale ce se constituia în mult aşteptata pradă pentru Roma;
  • distrugerea construcţiilor dacice (sanctuare, cetăţi, clădiri civile, ziduri de împrejmuire, etc.);
  • aprovizionarea cu muniţie şi arme;
  • rezolvarea problemelor sanitare şi veterinare, precum şi de sănătate a luptătorilor răniţi, de asemenea cu înhumarea sau incinerarea celor decedaţi;
  • reparaţii la harnaşamente, arme şi armuri, care de luptă şi transport, etc, cu fierari, curelari şi alti meseriaşi;
  • tăierea pădurilor, construirea de drumuri, poduri, podeţe, castre, etc.;
  • primirea şi expedierea corespondenţei, pachetelor cu mâncare trimise de rude şi prieteni;
  • efectuarea transporturilor spre şi dinspre Roma;
  • aprovizionarea cu apă a trupelor şi acţiuni pompieristice;
  • depozitare alimente şi bucătărie;
  • vânătoare rar (uneori din lipsă de hrană).

Un caz aparte al acestui tablou îl constituie prezenţa, în interiorul castrelor, în calitate de însoţitori a soţiilor şi copiilor celor de mai sus, a amantelor acestora şi a curvelor; prezenţa celor din urmă nu era acceptată în interiorul castrelor , soldaţii romani  fiind nevoiţi să închirieze camere cu ora sau cei mai înstăriţi să-şi construiască vile de vacanţa;

De reţinut că nu se aminteşte nicăieri faptul că legiunile romane să fi fost însoţite în Dacia de agricultori, producători de unelte şi scule agricole şi personal de întreţinere a acestora, sau de cosaşi şi culegători de fructe de pădure (fragi, afine şi mure) sau ciuperci (ştiut fiind faptul că unele sunt otrăvitoare).

3. Totuşi toţi legionarii , auxiliarii şi însoţitorii lor trebuiau să mănânce şi să bea  (măcar apă).

Aici apare dilema ! cine ară, cine seamănă, cine culegea recoltele pentru trupele de ocupaţie romane şi însoţitorii lor, cine aducea apă, pentru (măcar) adăpatul luptătorilor şi cailor, cine cosea fânul, cine culegea mierea albinelor care era trimisă la Roma, cine mulgea oile şi vacile, cine măcina grâul, cine culegea fructe pentru legionari, cine culegea strugurii şi facea vinul pentru aceştia, cine le construia casele şi exploata, prelucra aurul şi argintul ce era apoi trimis la Roma?

Toate muncile mai sus prezentate se făceau de către sclavi sau de către oameni liberi ce îşi vindeau produsele şi munca ? Dacă era comerţ, care erau monedele şi modalităţile de plată ?

Mister total ! şi aceasta în contextul în care dacii parăsiseră teritoriile ocupate, aşa după cum se poate vedea şi pe Columna lui Traian ! şi după cum ne-au scris Istoria Daciei marii istorici ai Romaniei !

 

 

 

1.  Nenumărate informaţii false (ori trunchiate) au apărut (mai ales în ultimul timp) în legatură cu milenara civilizaţie a geto-dacilor, în detrimentul acesteia, culminându-se cu informaţii şi mai false ( ori intenţionat trunchiate) ce îi glorifică pe invadatorii din marele Imperiu Roman.

Ȋn acest context ne întrebăm, de ce dracu ! nu au apărut până acum şi informaţiile ce dovedesc irefutabil că romanii, tremurând de frica dacilor liberi, s-au auto exilat ca într-un ţarc în teritoriul limitat al castrelor construite (165 la numar) în cei 165 de ani de vremelnică trăire într-o permanentă spaimă în zona aflată pe teritoriul actualelor 22 judeţe ale României acestea fiind: Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Argeş, Prahova, Teleorman, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea, Alba, Bistriţa- Năsăud, Braşov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Mureş, Sălaj, Sibiu, cu precizarea că teritoriul unor actuale judeţe era ocupat parţial, aceasta în contextul în care Dacia în acea perioadă deţinea o suprafaţă mult mai mare decât cele 40 de actuale judeţe ale României. (Vezi hărţile întocmite chiar în perioada staţionării legiunilor romane şi auxiliarilor acestora într-o zonă dacică).

Şi ca informaţia să fie mai amplă îi rugăm pe istoricii Academiei României (cărora  le-am adresat până acum câteva scrisori pe temă, şi nu ne-au răspuns ! ei fiind istorici deh!) să se informeze cu privire la faptul că ”ţarcul roman” se afla în interiorul aliniamentului jalonat de castrele (construite de romanii speriaţi de moarte, de frica dacilor liberi), de la Sucidava,…… Rusidava,….. Buridava,….. Caput Stenarum,….. Hoghiz,…… Orheiu  Bistriţei,……. Brâncoveneşti,…… Porolissum, Optatiana, Napoca, Potaissa,..…Germisara,….. Tibiscum,……Arcidava, ……. Viminacium  şi cele de pe Dunăre între Viminacium şi Sucidava.

2.  Nenumăraţi postaci şi scriitori de istorie formulează verdicte uluitoare precum cele că după temporara invazie romană, dacii ar cam fi dispărut din istorie ! unde dracu or fi stat în acea perioadă dacii liberi şi dacii fugiţi din vremelnicele  ocupate teritorii ? Nu care cumva în vastul teritoriu delimitat la sud de castrele romane: Ulpianum, Tileagd, Porolissum, Samus, Arcobadara, Orheiu – Bistriţei, Brâncoveneşti, etc. ?  şi nu care cumva capitala  acestor daci s-ar fi stămutat în localitatea pe care romanii o vor denumi  RIVULUS DOMINARUM (Râul Doamnelor  ?), actuala  BAIA MARE ?  N.B. Ȋn anul 1446 oraşul intră în aria proprietăţilor lui Iancu de Hunedoara, iar în anul 1469  Matei Corvinul (fiul lui Iancu de Hunedoara), îl refortifică.

Nu întâmplător civilizaţia din zona Baia Mare cu istorie îndelungată (începută probabil în mileniul III î.e.n.) a fost denumită de către  Consiliul Europei “ PRIMA  EPOCĂ DE AUR A EUROPEI ” şi aceasta nu pentru că “ o categorie aparte a mărturiilor civilizatiei Epocii Bronzului o constituie piesele de metal, din bronz şi aur,………. ci pentru faptul că acea zonă este primordială şi reprezentativă pentru civilizaţia europeană.“  N.B. citatul de mai sus este reprodus din broşura publicată în Baia Mare în anul 2005, de către MUZEUL JUDEŢEAN MARAMUREŞ, Secţia de Arheologie, sub titlul “Comori ale epocii bronzului din nordul Transilvaniei ”.

Vom reveni amintind doar că celebrul JACQUES BERGIER ( 1912-1978) spunea în a sa celebră scriere  “Cărţile Blestemate ” că:  “……….a trecut mult timp de când distrugerea sistematică a cărţilor sau documentelor periculoase era  practicată ” şi că este poate timpul de a ne readăpa la izvoare spre a cunoaşte adevăratele momente civilizatoare ale istoriei omenirii, drept pentru care încheiem această postare cu zicerea mai mult decât relevantă a lui MICHAEL LEDWITH (unul din cei foarte puţini oameni ce au avut acces la cele mai bine păstrate documente istorice de la Vatican ), care ne dezvăluia faptul că: “ Nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească ”.