1. Este un bun prilej de a ne reaminti sau pentru unii de a afla că:

– Robert Sicheux, unul dintre cei mai mari geografi francezi, este omul căruia România Mare ȋi datorează graniţele.

– Dionisie Scitul Exigul, trăitor ȋn actualul teritoriu al Dobrogei, a propus ȋn anul 525 calendarul actual. După deliberări propunerea sa a fost acceptată de marile conclavuri şi dăinuie până astăzi.

  1. Poate ar fi momentul să aflăm sau să ne reamintim şi despre faptul că de pe actualul  teritoriu al ţării noastre au “dispărut” nenumărate comori, artefacte, statui, tablouri, mii de tone de argint, mii de tone de aur şi multe alte bunuri materiale, de exemplu:

– 191,8 tone de aur dispărute ȋntre anii 1944 şi 1947 din visteria ţării. Ce se ştie despre această dispariţie ?

– Ce se ştie despre dispariţiile consemnate de către Jacques Vergoti, fost mareşal al curţii regale, consemnate ȋn depoziţia sa din 23 aprilie 1985 din Washington DC ? De ce a blocat Nicolae Ceauşescu procedurile ce trebuiau a se derula pe marginea acestui subiect ?

  1. Am putea să ne ȋntrebăm şi dacă a existat o civilizaţie antică predacică.

– Şi-a lăsat amprenta această civilizaţie ȋn oraşele şi incintele subterane aflate ȋn zona Vârtoape şi Sarmisegetuza ?

– Această civilizaţie şi-a consemnat prezenţa pe tăbliţe de argilă, din care unele se aflau ascunse ȋn unul din zidurile fostei Mănăstiri Văcăreşti ?

La mulţi, mulţi ani România !

Reclame

Ruşine celor care au făcut modificări pe textul nostru dorind alterarea acestuia, pentru atingerea unor scopuri pe care acum nu le cunoaştem. Ne vom adresa persoanelor fizice şi juridice abilitate în depistarea celor care au atacat blogul nostru, pentru a putea să procedăm conform prevederilor legale.

12 septembrie 2008 am început să publicăm, pe acest blog, 15 aprilie 2016 ultima postare. Ȋn aproape 10 ani de strădanii am reuşit să convingem că tema lansată poate creea o comunitate ideatică sau de mare interes, drept pentru care:

– avem admiratori !

– sunt persoane ce nu ar mai dori să recunoască faptul că le-am oferit informaţii utile esentiale şi un drum de urmat şi şi-au insuşit problematica (şi nu numai), cum ar fi “Editura Uranus”, sau alt exemplu ar fi producatorul filmului Niascharian, domnul Leonardo Tonitza, şi alţii; s-au făcut mese rotunde, filme documentare, delegaţii, deplasări, vizite, dezbateri, cărti, lansări de carte şi altele asemănătoare, de către persoane ce ne-au cunoscut şi au beneficiat de contactul şi discuţiile purtate cu noi.

– mulţi parteneri de dialog, ce păreau convinşi că rădăcina dacică a poporului nostru este naturală, au devenit critici ai ideii, considerând că numai obârşia “romană” ne dă un oareşice drept a ne considera europeni. Altfel, vai de noi !

Am fost dezamăgiţi şi de atitudinea şi de faptele unor instituţii precum “ Institutul de Arheologie – Vasile Pârvan”, sau de către regele Mihai în legatură cu aşazisele ”Plăci de la Sinaia”.

Ar mai fi şi multe altele de spus, dar în esenţă credem că ne-am atins scopul şi ne-am făcut datoria faţă de neam, contribuind (într-un moment în care tema era tratată ca desuetă) în a deschide, sau redeschide apetitul multor conaţionali faţă de sentimentul şi întrebarea firească “ De unde ne tragem ca neam? ”

De mare ajutor în acest demers au fost, pentru noi, persoane pentru care ne manifestăm întreaga preţuire, persoane cum ar fi: Gabriel Gheorghe, Aurora Peţan, Aurel Ionescu, Branislav Stefanoski, sau publicaţii precum “Wikipedia- Enciclopedia liberă” care sub titlul de “Tăbliţele de la Sinaia” face o prezentare ce poate constitui nu numai sursa primară de informare ci şi un bun îndrumar în abordarea problemei.

Acestea ne-au fost trăirile pe parcursul celor aproape 10 ani ce au trecut de la lansarea blogului ”Discover Dacia”, în care am exprimat manifest, de la bun început, dorinţa de a atrage atenţia “Asupra dimensiunii culturale şi civilizaţiei dacice peste care” – la acel moment – “ continua să se aştearnă uitarea”.

Considerând că:

– premergător acestui an dar şi acum, în Anul Centenarului creerii Statului Unitar Naţional Român, o astfel de temă sau realizarea unui “Pantheon” al României  în care să se regăsească toate figurile ilustre ale neamului nostru, ar fi trebuit să fie prezentă în gama preocupărilor majore ale societăţii;

– cu sentimentul că şi noi am fi putut face poate chiar mai mult, dar şi cu cel al datoriei împlinite faţă de poporul şi ţara noastră , ne propunem să închidem acest blog, dar pentru că ne-aţi fost alături atâta amar de vreme aşteptăm şi opinia dumneavoastră în legătură cu aceasta.

SGG – ARM

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1. După cum precizam anterior legiunile romane, care au atacat şi cucerit o parte din Dacia (formate din soldaţi ce în marea lor majoritate nu ştiau limba latină, putând eventual înţelege îndemnuri şi ordine de luptă), trăiau într-un spaţiu restrâns, terorizaţi de frica permanentelor incursiuni ale dacilor liberi. Această frică a şi făcut ca vremelnica lor ocupaţie în Dacia să nu dureze decât 165 de ani, şi nu 500 de ani cum a durat în Marea Britanie sau alte locuri.

Ȋmpotriva ocupanţilor ce trăiau în acel restrâns spaţiu, ca într-un ţarc mărginit de fortificaţiile castrelor construite pentru a se proteja, dacii liberi efectuau raiduri permanente, strecurând în sufletele invadatorilor spaime de moarte.

2. Ȋn aceste aceste condiţii se degajă firesc concluzia cu privire la faptul că principalele preocupări zilnice ale mercenarilor şi formaţiunilor auxiliare, asediate permanent, erau:

  • lupta cu dacii liberi, sub conducerea şefilor;
  • antrenamente pentru a nu-şi pierde forţa şi îndemânarea, constând în principal din însuşirea şi perfecţionarea tehnicilor de luptă şi efectuarea de marşuri;
  • paza celor ce se antrenau sau odihneau, precum şi a bunurilor personale sau însuşite ca pradă;
  • curăţirea, repararea şi întreţinerea armelor şi echipamentelor;
  • folosirea timpului rămas pentru odihnă, hrană, satifacerea necesitaţilor fiziologice şi pentru recuperare;
  • dacă mai rămânea ceva timp, câte un eventual şi pe fuga act sexual.

Concomitent ceilalţi luptători, auxiliari şi însoţitori ai legiunilor romane îşi desfăşurau activitatea ocupându-se de:

  • spionaj şi contraspionaj, eventual ceva comerţ exterior cu dacii liberi;
  • însuşirea aurului şi argintului dacic, a statuilor acestora, a mierii, grâului şi altor valori şi bunuri materiale ce se constituia în mult aşteptata pradă pentru Roma;
  • distrugerea construcţiilor dacice (sanctuare, cetăţi, clădiri civile, ziduri de împrejmuire, etc.);
  • aprovizionarea cu muniţie şi arme;
  • rezolvarea problemelor sanitare şi veterinare, precum şi de sănătate a luptătorilor răniţi, de asemenea cu înhumarea sau incinerarea celor decedaţi;
  • reparaţii la harnaşamente, arme şi armuri, care de luptă şi transport, etc, cu fierari, curelari şi alti meseriaşi;
  • tăierea pădurilor, construirea de drumuri, poduri, podeţe, castre, etc.;
  • primirea şi expedierea corespondenţei, pachetelor cu mâncare trimise de rude şi prieteni;
  • efectuarea transporturilor spre şi dinspre Roma;
  • aprovizionarea cu apă a trupelor şi acţiuni pompieristice;
  • depozitare alimente şi bucătărie;
  • vânătoare rar (uneori din lipsă de hrană).

Un caz aparte al acestui tablou îl constituie prezenţa, în interiorul castrelor, în calitate de însoţitori a soţiilor şi copiilor celor de mai sus, a amantelor acestora şi a curvelor; prezenţa celor din urmă nu era acceptată în interiorul castrelor , soldaţii romani  fiind nevoiţi să închirieze camere cu ora sau cei mai înstăriţi să-şi construiască vile de vacanţa;

De reţinut că nu se aminteşte nicăieri faptul că legiunile romane să fi fost însoţite în Dacia de agricultori, producători de unelte şi scule agricole şi personal de întreţinere a acestora, sau de cosaşi şi culegători de fructe de pădure (fragi, afine şi mure) sau ciuperci (ştiut fiind faptul că unele sunt otrăvitoare).

3. Totuşi toţi legionarii , auxiliarii şi însoţitorii lor trebuiau să mănânce şi să bea  (măcar apă).

Aici apare dilema ! cine ară, cine seamănă, cine culegea recoltele pentru trupele de ocupaţie romane şi însoţitorii lor, cine aducea apă, pentru (măcar) adăpatul luptătorilor şi cailor, cine cosea fânul, cine culegea mierea albinelor care era trimisă la Roma, cine mulgea oile şi vacile, cine măcina grâul, cine culegea fructe pentru legionari, cine culegea strugurii şi facea vinul pentru aceştia, cine le construia casele şi exploata, prelucra aurul şi argintul ce era apoi trimis la Roma?

Toate muncile mai sus prezentate se făceau de către sclavi sau de către oameni liberi ce îşi vindeau produsele şi munca ? Dacă era comerţ, care erau monedele şi modalităţile de plată ?

Mister total ! şi aceasta în contextul în care dacii parăsiseră teritoriile ocupate, aşa după cum se poate vedea şi pe Columna lui Traian ! şi după cum ne-au scris Istoria Daciei marii istorici ai Romaniei !

 

 

 

1.  Nenumărate informaţii false (ori trunchiate) au apărut (mai ales în ultimul timp) în legatură cu milenara civilizaţie a geto-dacilor, în detrimentul acesteia, culminându-se cu informaţii şi mai false ( ori intenţionat trunchiate) ce îi glorifică pe invadatorii din marele Imperiu Roman.

Ȋn acest context ne întrebăm, de ce dracu ! nu au apărut până acum şi informaţiile ce dovedesc irefutabil că romanii, tremurând de frica dacilor liberi, s-au auto exilat ca într-un ţarc în teritoriul limitat al castrelor construite (165 la numar) în cei 165 de ani de vremelnică trăire într-o permanentă spaimă în zona aflată pe teritoriul actualelor 22 judeţe ale României acestea fiind: Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Argeş, Prahova, Teleorman, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea, Alba, Bistriţa- Năsăud, Braşov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Mureş, Sălaj, Sibiu, cu precizarea că teritoriul unor actuale judeţe era ocupat parţial, aceasta în contextul în care Dacia în acea perioadă deţinea o suprafaţă mult mai mare decât cele 40 de actuale judeţe ale României. (Vezi hărţile întocmite chiar în perioada staţionării legiunilor romane şi auxiliarilor acestora într-o zonă dacică).

Şi ca informaţia să fie mai amplă îi rugăm pe istoricii Academiei României (cărora  le-am adresat până acum câteva scrisori pe temă, şi nu ne-au răspuns ! ei fiind istorici deh!) să se informeze cu privire la faptul că ”ţarcul roman” se afla în interiorul aliniamentului jalonat de castrele (construite de romanii speriaţi de moarte, de frica dacilor liberi), de la Sucidava,…… Rusidava,….. Buridava,….. Caput Stenarum,….. Hoghiz,…… Orheiu  Bistriţei,……. Brâncoveneşti,…… Porolissum, Optatiana, Napoca, Potaissa,..…Germisara,….. Tibiscum,……Arcidava, ……. Viminacium  şi cele de pe Dunăre între Viminacium şi Sucidava.

2.  Nenumăraţi postaci şi scriitori de istorie formulează verdicte uluitoare precum cele că după temporara invazie romană, dacii ar cam fi dispărut din istorie ! unde dracu or fi stat în acea perioadă dacii liberi şi dacii fugiţi din vremelnicele  ocupate teritorii ? Nu care cumva în vastul teritoriu delimitat la sud de castrele romane: Ulpianum, Tileagd, Porolissum, Samus, Arcobadara, Orheiu – Bistriţei, Brâncoveneşti, etc. ?  şi nu care cumva capitala  acestor daci s-ar fi stămutat în localitatea pe care romanii o vor denumi  RIVULUS DOMINARUM (Râul Doamnelor  ?), actuala  BAIA MARE ?  N.B. Ȋn anul 1446 oraşul intră în aria proprietăţilor lui Iancu de Hunedoara, iar în anul 1469  Matei Corvinul (fiul lui Iancu de Hunedoara), îl refortifică.

Nu întâmplător civilizaţia din zona Baia Mare cu istorie îndelungată (începută probabil în mileniul III î.e.n.) a fost denumită de către  Consiliul Europei “ PRIMA  EPOCĂ DE AUR A EUROPEI ” şi aceasta nu pentru că “ o categorie aparte a mărturiilor civilizatiei Epocii Bronzului o constituie piesele de metal, din bronz şi aur,………. ci pentru faptul că acea zonă este primordială şi reprezentativă pentru civilizaţia europeană.“  N.B. citatul de mai sus este reprodus din broşura publicată în Baia Mare în anul 2005, de către MUZEUL JUDEŢEAN MARAMUREŞ, Secţia de Arheologie, sub titlul “Comori ale epocii bronzului din nordul Transilvaniei ”.

Vom reveni amintind doar că celebrul JACQUES BERGIER ( 1912-1978) spunea în a sa celebră scriere  “Cărţile Blestemate ” că:  “……….a trecut mult timp de când distrugerea sistematică a cărţilor sau documentelor periculoase era  practicată ” şi că este poate timpul de a ne readăpa la izvoare spre a cunoaşte adevăratele momente civilizatoare ale istoriei omenirii, drept pentru care încheiem această postare cu zicerea mai mult decât relevantă a lui MICHAEL LEDWITH (unul din cei foarte puţini oameni ce au avut acces la cele mai bine păstrate documente istorice de la Vatican ), care ne dezvăluia faptul că: “ Nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească ”.      

La  ceas  aniversar

 

O sută şaizeşicinci de ani eminescieni trecură

De când cu strălucire ca de astru

Ne-ai poposit în suflet şi în bătătură

Uimindu-ne cu geniul şi cu zborul tău măiastru !

 

Dar mai erau şi neuimiţi, ciufuţi, boieri cu dare şi cu fală

Uneltitori pizmaşi, ce-şi alungaseră şi domnitorul,

Ce repede-au înţeles că tu, cu o Tribună de ziar şi cu cerneală

Poţi devoala în scris trădarea, vipera şi trădătorul !

 

Şi uite-aşa în timp ce tu şi îngerii trimişi de Cel de sus,

Doreai  ca fraţii din Ardeal şi din ţinut străbun

Să fie-o ţara ce sa-adune întrânsa poporul său supus,

Cu sârg, ei unelteau să pari a fi un biet poet nebun !

 

Drept  pentru care iude de la noi, şi regi, şi duşmani din-afară

Spitalizându-te, pe Plantelor, au reuşit în mişelescul lor complot,

Apoi cu tratamente (cu mercur) de dimineaţa până seara,

Te-au omorât senini, şi-apoi cu toţii s-au pupat în bot !

 

Iar noi, românii din întreaga ţara, cu ochi-n lacrimi umeziţi

Ȋnfrânţi, de cei misei, pentru a nu ştiu câta oară,

Sperând că ei în iadul veşnic, cu braţele deschise au fost primiţi,

Visăm la orizonturi ce-ai deschis, cu dragoste de limbă şi de ţară !

 

Şi-ţi mulţumim, mereu smeriţi, dar şi la fiecare aniversare,

Rugându-te ca tu de-acolo de unde eşti şi priveghezi,

Să nu te superi ori înegurezi şi să mai ai puţin răbdare,

Jurându-ţi că vom fi din nou ce-am fost în astă ţara, şi repede aceasta o s-o vezi !

 

S.G.

15 ianuarie 2015

Ora 3.00

BUCUREŞTI

     Este mai mult decat imbucurator faptul ca Preafericitul Parinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane – a acordat binecuvantarea sa cartii „Sfantul Apostol Andrei „, publicata in anul 2012 in Bucuresti la „Editura Basilica ” a Patriarhiei Romane.

Facandu-se, de catre autor, precizarea ca studiul are ” la origine o lucrare de seminar intocmita sub indrumarea Parintelui Profesor Constantin Galeriu in cadrul studiilor doctorale…. reprodus in acest volum cu modificari minore”, avem dimensiunea implicarii la cele mai inalte nivele ale Bisericii Ortodoxe Romane in studierea temei.

Consemnarea faptului ca ” Poporul roman, a primit Crestinismul atat in limba greaca, cat si in limba latina „, genereaza considerentul ca este firesc a exista o astfel de abordare, privita prin prisma starii de normalitate a perioadei, in care asa cum se dovedeste irefutabil, documentat, ca limba poporului roman (urmas ai geto-dacilor) a fost primordiala si a stat la originea formarii celorlalte limbi europene.

Desigur primirea Crestinismului de catre poporul roman este o cu totul alta tema decat etnogeneza sa (vezi NOTA), care in opinia noastra, este mult anterioara si nu are legatura nici cu navalirile si cuceririle Daciei (in procent de 14 % din teritoriul acesteia) de catre legiunile romane (care fiind adunate de pe intreg teritoriul Imperiului Roman era putin probabil a vorbi limba latina, derivata din limba primordiala)

–  NOTA.  De altfel nu este de conceput si nici de acceptat faptul ca razboaiele de cucerire (chiar cele ale Romei) pot schimba limba unui popor, si sa apara un nou popor ! De exemplu : in Afganistan, dupa multele razboaie, poate aparea o noua limba si un nou popor ?

Ca atare ceea ce se afirma chiar din prima propozitie a concluziilor studiului ” Sfantul Apostol Andrei, Ocrotitorul Romaniei, Incepatorul Botezului in poporul roman ” precum aceea ca  ” Poporul geto-dacilor se inscrie in familia marilor si vechilor civilizatii ale lumii ” nu face decat sa confirme adevarul prezentat in operele anticilor ( Herodot, Platon, Strabon, Porphyrios, etc. ) precum si mult dupa ei (Carlo Troya, Mircea Eliade, Gabriel Gheorghe) precum ca arealul Carpato – Dunarean – Pontic a fost leaganul civilizatiei europene.

N.B.  In viitoarea postare, in legatura cu tema vom face referiri si la teza de doctorat ” Geneza Crestinismului Popular al Romanilor” realizata de catre Prof. Universitar Dr. Nelu Zugrav, a carei publicare a suscitat comentarii !